Reclama ta aici !!!
  Retrieve password
News - Proiect cu finantare europeana pentru primaria Bon...     *      News - Primul transport pentru sinistrati pleaca astazi s...     *      News - Carrefour a inchis magazinul din Turda     *      News - Mircia Giurgiu (PDL) vrea ca sinistratii sa fie sc...     *      News - "U" Cluj i-au invins pe caini in amicalul de asear...     *     
Cauta dupa:

CFR a castigat primul meci din Austria


CFR Cluj a castigat primul meci amical din cantonamentul verii, in compania echipei de liga secunda austriaca, SV Grodig, cu scorul de 5-3 (1-2), conform site-ului oficial al gruparii, www.cfr1907.ro.

Partida s-a jucat in localitatea Abtenau, din Austria. Golurile echipei clujene au fost inscrise de Gabi Muresan ('17), Traore ('55, '61, '87) si Bud ('59).

Tehnicianul italian, Andrea Mandorlini, a trimis in teren toti jucatorii noi de la CFR, Rada, Hora, Kivuvu, Bjelanovic si Nuno Diogo. In prima repriza de joc, clujenii au evoluat in formula: Nuno Claro – Panin, Veloso, Muresan, Rada, Diogo, Hora, Kivuvu, Bjelanovic, Culio si Deac.

Ceferistii au inceput partida in forta si primele 10 minute au ratat cateva ocazii de a deschide scorul. Austriecii de la SV Grodig au reusit, insa, sa deschida scorul in minutul 13 dupa ce unul dintre mijlocasi a trimis o minge in centrul careului, de unde un coechipier de-al sau a reluat in poarta. Patru minute mai tarziu, clujenii au egalat scorul. Hora a executat o lovitura libera, iar mingea a ajuns la Gabi Muresan, care a inscris cu capul in poarta austriecilor.

SV Grodig a marcat si cel de-al doilea gol al meciului de pregatire, in minutul 25. Unul dintre atacantii adversi a recuperat o minge de la clujeni, dupa care a intrat pe contraatac si a marchat singur cu portarul.

In repriza secunda, Mandorlini a trimis in joc urmatorul „11”: Stancioiu – Edimar, Alcantara, Cadu, Piccolo, Tony, Emil Dica, Dani, Bud, Batin si Traore.

In a doua parte a jocului, CFR a reusit sa marcheze de trei ori in doar sase minute. In minutul 55, Dica a executat un corner pe stanga, iar mingea a ajuns la Traore care a trimis-o in poarta din cativa metri, egaland scorul (2-2). Patru minute mai tarziu, Cristi Bud a recuperat o minge la marginea careului advers si a trimis-o direct in poarta austriecilor (scor 3-2 pentru CFR). In minutul 61, Traore a reusit dubla, dupa ce a primit o pasa de la Piccolo, iar scorul a ajuns la 4-2 pentru CFR. Austriecii de la SV Grodig nu s-au lasat si au marcat din nou in minutul 63 (scor 4-3 pentru clujeni).

Cu patru minute inainte de final, in locul atacantului Bud a intrat in joc Sergiu Bus. Dupa doar un minut, Lacina Traore a inscris pentru a treia oara pentru CFR, dupa un sut din apropierea careului, marind scorul la 5-3.

Elevii lui Andrea Mandorlini vor mai juca inca trei meciuri amicale in cantonamentul din Austria, cu F.C. Fleetwood (in 4 iulie, la Abtenau), cu Anderlecht (7 iulie, la Salzburg), cu Slavia Praga (in 11 iulie, la Abtenau). 

Sursa: City News

DNV

Data: 09:50 01.iul.

CFR a castigat primul meci din Austria
Reclama ta aici !!! Reclama ta aici !!! Reclama ta aici !!!