Doua drumuri judetene vor fi reparate din bugetul CJ
Repararea a doua drumuri deteriorate din cauza camioanelor ce apartin companiei Bechtel in timpul constructiei Autostrazii Transilvania costa Consiliul Judetean 1,1 milioane de lei.
Este vorba de DJ 107 R Baisoara - Muntele Baisorii, de la km 47+350 la km 58+650 pana la UM 01824/E Varful Muntelui, pentru care s-au alocat 150.000 de lei, si de DJ 107 M Luna de Sus - Savadisla- Baisoara -Iara - Surduc-Buru, pentru care au fost prevazuti 1.000.000 de lei.
Din cauza faptului ca in contractul incheiat cu Bechtel nu sunt prevazute clauze care sa ii oblige sa refaca aceste drumuri, consilierii judeteni au votat alocarea lor din bugetul judetului.
Cele doua drumuri au fost cuprinse si in programul de refacere totala a 717 kilometri de drumuri judetene initiat de Consiliul Judetean. Acestea fac parte din lotul 3 si in cazul DJ 107 R se prevede refacerea de la Faget la Ciurila, iar in cazul DJ 107 M de la Luna de Sus pana la limita cu judetul Alba.
Sursa: City News
DNV
Data: 12:45 30.iun.

