OMV-Petrom a castigat licitatia de livrare de combustibil pentru Primaria Dej
Pretul cu care a fost adjudecata astazi licitatia pentru combustibil la Primaria din Dej, unde pretul de pornire a fost de aproape 630.000 de lei, este mai mic cu 30% fata de estimarile initiale. Este vorba de 463.000 de lei plus TVA, respectiv 550.000 lei, oferta inaintata de OMV-Petrom.
Doar doua companii s-au aratat interesate de contractul Primariei Dej pentru achizitionarea de carburanti pentru masinile si utilajele care intretin domeniul public din oras. Este vorba de OMV Petrom cu oferta de 463.000 lei si respectiv Lukoil, cu o oferta de 482.000 lei, ambele fara TVA. “Preturile sunt mici pentru ca acum societatile incearca sa castige contracte chiar daca merg cu preturi minime, la care pun adaosuri minime, de cateva procente; nu se mai merge pe adaosuri mari”, a explicat primarul Morar Costan.
Contractul este valabil pentru perioada 28 iunie 2010- 28 septembrie 2011 si urmareste achizitionarea de 100.000 de litri de motorina Diesel, 25.000 de litri de motorina Super Diesel si 8.000 de litri de benzina fara plumb. Potrivit documentelor de licitatie la aceste cantitati se mai pot adauga pana la 50% din total, prin comenzi ulterioare emise de Primarie.
Sursa: Ziua de Cluj
DNV
Data: 20:51 14.iun.

